Pas, Liga pentru Gaz

Pas, Liga pentru Gaz
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul stânga a ajuns la un acord cu șefii privind prelungirea
contractului și visează să se retragă din fotbal de la Mediaș.
Pentru asta a dat cu piciorul și ofertei venite de la campioana
Ungariei.

Ionuț Buzean (27 de ani) a fost crescut la juniorii clubului
medieșean, debutând în 1998 la echipa mare. În afară de sezoanele
2001-2003, când a jucat la Petrolul, a jucat doar la Mediaș, având
deja 10 sezoane la activ! Acesta a ajuns la un acord cu șefii
pentru prelungirea contractului pe încă trei ani, deși avea
posibilitatea să semneze cu Debrecen și să joace în preliminarile
Ligii Campionilor. „Am fost în Ungaria să discut condițiile unui
angajament, a rămas să le dau un răspuns dacă accept propunerea
lor. Am revenit la Mediaș și mi-am dat seama că aici e casa mea. Se
vrea la Gaz și performanță, ce motive aș avea să plec? Oricum, în
2-3 ani voi evolua în cupele europene cu această echipă”, dezvăluie
Buzean, care visează să se retragă din fotbal fără să mai joace la
o altă formație. „E frumos să joci așa mult la o echipă, nici vorbă
să te plafonezi. Nici nu mai știu de câte ori am îmbrăcat tricoul
Mediașului. Visez să îmi termin cariera la Gaz, să rămân mai apoi
în cadrul clubului. Aici sunt oameni de încredere”, a mai spus
Buzean.

Se va
căsători cu o campioană la tenis

Fundașul are și un motiv aparte pentru care a decis să rămână în
Liga I. „Dacă nu vara viitoare, cel târziu peste doi ani voi avea
nunta cu Diana Enache, cu care sunt împreună de patru ani. E
important pentru mine să rămân în România și pentru a fi aproape de
familie”, spune Buzean. Enache este actuala campioană națională a
României la tenis de câmp.

48 de
partide a jucat Buzean în ultimele două sezoane pentru Mediaș,
fiind integralist în 31 dintre ele

Buzean merită din plin să rămână la Mediaș. Mă bucur că am ajuns la
un acord, zilele viitoare vom semna actele

Corin Cindrea, președinte Gaz Metan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×